Treceți la conținutul principal

Postări

Captiv în relație

Bună dimineața , cititorule! Aseară, într-un schimb de Bars cu Bogdan, CF în Access Consciousness, am conștientizat ceva interesant. Povesteam despre cum am încheiat ultima relație și ce anume m-a ținut în ea. Iar intuitiv răspunsul meu a sunat așa: CAPTIVĂ. Am așteptat câteva secunde observându-mi ușurința corpului auzind aceste cuvinte, eliberarea stării și am conștientizat  că a existat o forță dincolo de mine care lucra prin mine la modul inconștient și care mă ținea efectiv captivă așa zisei relații de ..iubire.. Ce înseamnă pentru mine o relație de captivitate?  Să nu poți să ai capacitatea să spui nu și nici forța interioară să închei acea relație chiar dacă știi că te consumă foarte mult. Ca o pasăre într-o cușcă, fără nicio portiță de scăpare. M-am î ntrebat:  Cum de am atras un așa barbat?  Conștientizările curgeau pe bandă rulantă: emoții captive din copilărie, abuzul de pe neam, formele de gaslighting,  mirajul iubirii care era o iluzie, frica de abandon. Ale cui sunt toate
Postări recente

Nunta Cosmică sau Noi Începuturi!!

  Bună dimineața! O nouă zi binecuvântată în Ceruri dar și pe PĂMÂNT! Anul acesta avem celebra Nuntă Cosmică începând din 12 aprilie (ora 20:44) și se încheie pe 15 aprilie 2021 ( ora 9:34) cât Soarele este în Berbec și Luna este în Taur, iar în plus mai avem și mai multă susținere astrală cu un Stellium. Așa că mai sunt puține momente până când începe Nunta Cosmică, cea mult exaltată, comentată zilele acestea!! V-ați făcut cerințele pure către Univers și pașii de urmat? V-ați pregătit lista cu priorități pentru anul acesta ? Ați aprins o lumânare, pentru susținerea proiectelor dorite? Ați cerut și Susținere Divină? Dar cum este cu Asumarea Responsabilităților ? Ați mulțumit pentru fiecare DAR primit în ultima perioadă? Pentru fiecare cerere este bine sa fim în acord ( ce gandim și cum acționăm) și clari altfel materializarea va fi un pic mai diferită. Atitudinea și postura corporală face diferența! Cum cerem ceea ce ne dorim dincolo de nevoi? Cum ne facem o agendă specială doar pentru

Masajul bio-energo-terapeutic Fohow și beneficiile lui!

  Ce este masajul Bio-Energo-Terapeutic FOHOW? Terapia FOHOW este o combinație între principiile medicinei chinezești, a Reflexologiei Occidentale și a Tehnologiei Bio-Electricității. Din perspectiva medicinei tradiționale, meridianele corpului sunt cele care dirijează funcțiile organismului. Imbunatatirea starii de sanatate se poate realiza eficient prin echilibrarea meridianelor corpului.   Ca indicații terapeutice se recomandă în: Insomnie, nevroză, tulburări gastrointestinale, lipsă a apetitului, constipație, hemoroizi, prurit, boli reumatismale, artrită, spondiloză cervicală, dureri de spate și picioare, leziuni, leziuni ale țesuturilor moi, leziuni osoase, amețeli, anemie, hipertensiune arterială, hiperglicemie, diabet, complicații după comoție, boli ischemice, sindrom menopauzal, exces de muncă.   Cum funcționează terapia FOHOW :   Dispozitivul de Masaj  Bio-Electric FOHOW constituie o metodă de tratament sigură, non-medicamentoasă, pentru persoanele care au dureri.  Este utilă

Sesiuni Access Bars

                                          ACCESS CONSCIOUSNESS  BARS                 ARTA DE A-ȚI SCHIMBA PERCEPȚIA ASUPRA PROPRIEI REALITAȚI SCOPUL ACCESS este s ă creeze o realitate diferită! Reprezintă o serie de instrumente și procese menite să faciliteze mai multă conștiență pentru toți. Conștiința include totul, fără nici un fel de judecată. Disponibilitatea și capacitatea  de a fi conștient în totalitate, complet deschis în toate ariile din viața ta. Conștiența este abilitatea de a fi continuu deschis și prezent la cât mai multe posibilități, la cât mai multe alegeri și la cât mai multă viață. Invitația lansată de Access te susține să te recunoști pe tine ca fiind cu adevărat o ființă infinită. Este o metodă dinamică de transformare a conștiinței prezentă în 173 de țări din toată lumea și mai bine de 20 de ani. Cum ar fi să? Alegi dincolo de judecățile, limitările, percepțiile, proiecțiile, programele, credințele, gândurile, sentimentele și emoțiile tale sau ale altora? Ce altc

Terapia ACCESS BARS

Bună dimineața! Cum ar fi dacă ar fi posibil să schimbi orice aspect al vieții tale? Cum ar fi dacă tu știi ceva ce nimeni altcineva nu știe și poți manifesta cu ușurință asta? Cum ar fi dacă acum este timpul să te exprimi și să te alegi pe tine? Access Consciousness este reprezentat printr - o colecție de instrumente practice și tehnici pe care le folosesc pentru a -mi schimba viața și de a susține procesul de schimbare a ceea ce vrei TU din viața ta.  Te împuternicește să recunoști ceea ce deja știi! Invitația lansată este printr-o sesiune privată de Access Bars, terapia care îți poate schimba percepția despre tine dar și te poate susține să te eliberezi de tot ceea ce ai acumulat ca o condiționare a traiului pe această mirifică planetă. Întâlnirea poate dura ca timp între 1 si 2 ore. Ca tehnică de lucru folosită, vreau să știi că există 32 de puncte energetice pe meridianul capului tău, care ușor atinse de către terapeut, eliberează din subconștientu

ATELIER TERAPEUTIC: ALEG SĂ RENASC?

❗ Bună dimineața 🌍❗ Am început o nouă etapă vibrațională disponibilă pentru umanitate începând cu data de 1 iunie,  pe care fiecare în funcție de propriile alegeri îl va conduce pe un alt nivel de conștiință. Însă dacă evităm realitatea și nu suntem practici în tot ceea ce facem, suntem ușor deviați de la sursă iar pentru asta anul acesta avem acest apel de trezire al conștiinței în masă !! Orice confuzie sau iluzie privind trecutul nostru care ne perturbă de la ceea ce suntem este timpul să o eliberăm ❗ Și dacă simți că- ți lipsesc parți din tine sau te simți deconectat de la ESENȚA TA,  ACUM,  este momentul de ❗ REÎNTREGIRE ȘI RECONECTARE ❗ Fiecare etapă din viața noastră funcționează în sincronicitate cu universul. CA ATARE, ACUM , AVEM SUSȚINEREA ȘI OPORTUNITATEA ''FERESTREI DE TIMP'' CARE S- A MATERIALIZAT PENTRU A ELIMINA COMPLET ȘI DEFINITIV ORICE ATAȘAMENT NECONTRIBUTIV EVOLUȚIEI NOASTRE  ❗ Chiar dacă din comoditate sau lipsa de asumare

Renasc sau NU, ce ALEG?

Bună dimineața! A trecut o perioadă de când nu am mai scris un articol!! În tot intervalul acesta am facut schimbari destul de radicale ca să zic așa. Am pornit de la zero cu un copil de mână în plină adolescență, după o relație de 18 ani proaspăt încheiată. O nouă casă, o nouă locație într- un an vibrațional de mari schimbări și susținere energetică. Sunt deplin recunoscătoare, mă simt  susținută de univers, de oamenii minunați din viata mea de la copil, părinți, prietene, cunoștințe inclusiv de clienții care vin la terapie/ nutriție. Lupa pe relaționare de orice fel este cu mult mai amplificată anul acesta iar exteriorul ne arată ce anume avem de conștientizat/integrat/vindecat/ eliberat din interiorul nostru. Care este relația ta cu tine? Cât de mult te respecți și onorezi? Cat din timpul tau ți -l dedici ție cu adevărat pentru a te cunoaște, pentru creștere sau accesarea de o mai înaltă conștiență? Ce poți aduce ca aport în această lu