Treceți la conținutul principal

ATELIER TERAPEUTIC: ALEG SĂ RENASC?

❗ Bună dimineața🌍❗

Am început o nouă etapă vibrațională disponibilă pentru umanitate începând cu data de 1 iunie,  pe care fiecare în funcție de propriile alegeri îl va conduce pe un alt nivel de conștiință.

Însă dacă evităm realitatea și nu suntem practici în tot ceea ce facem, suntem ușor deviați de la sursă iar pentru asta anul acesta avem acest apel de trezire al conștiinței în masă !!

Orice confuzie sau iluzie privind trecutul nostru care ne perturbă de la ceea ce suntem este timpul să o eliberăm
Și dacă simți că- ți lipsesc parți din tine sau te simți deconectat de la ESENȚA TA,  ACUM,  este momentul de ❗ REÎNTREGIRE ȘI RECONECTARE

Fiecare etapă din viața noastră funcționează în sincronicitate cu universul.
CA ATARE, ACUM , AVEM SUSȚINEREA ȘI OPORTUNITATEA ''FERESTREI DE TIMP'' CARE S- A MATERIALIZAT PENTRU A ELIMINA COMPLET ȘI DEFINITIV ORICE ATAȘAMENT NECONTRIBUTIV EVOLUȚIEI NOASTRE 


Chiar dacă din comoditate sau lipsa de asumare poate exista în noi fie ca este mai mică sau mai mare, fiecare pas făcut ne ajută și ne susține să devenim imaginea ''per ansamblu''.

ACEASTĂ PERIOADĂ NE REAMINTEȘTE TOTODATĂ CĂ TIMPUL TRECE CU SAU FĂRĂ NOI, IAR GRADUL DE CONȘTIENȚĂ ȘI DE ACCESARE A CONȘTIINȚEI DEPINDE DE NOI ȘI NUMAI DE NOI 

  • ACEST APEL DE TREZIRE ESTE LA NIVEL PLANETAR 
  • ESTE DE A ELIBERA ATAȘAMENTUL MENTAL ȘI EMOȚIONAL FAȚĂ DE TRECUT 
  • DE ELIMINAT BARIERA CARE NE BLOCHEAZĂ EVOLUȚIA CU RESTUL UMANITĂȚII  ✡✡✡✡✡✡

Pentru această etapă evolutivă am creat acest ATELIER TERAPEUTIC 

Prin tehnici simple pe care le vom lucra împreună în cadrul cursului :

                                 ''ALEG SĂ RENASC?'' 

  • ne vom crește capacitățile humanoide, 
  • vom elibera din structura electro- magnetică a câmpului energetic ce nu mai ne aduce nicio contribuție reală.
Vremurile actuale cer schimbari profunde, de renaștere la nivel quantic!


  • Cine ocupă spațiul de Creație și de Manifestare? 
  • Câtă disponibilitate ai ca să te VALIDEZI, ONOREZI?


Detalii de organizare :
  • Cursul se desfășoară în fiecare vineri pe o perioadă de 2 luni, începând cu ora 17:30;
  • Locurile sunt limitate la 6 persoane, atât ne permite spațiul;
  • Înscrierea și detaliile privind plata se oferă la numarul de WhatsApp +40766361840;
  • Durata cursului este între 3-5 ore;
  • La finalul atelierului se oferă o fișă de lucru pentru ''acasă'';
    • Contribuția ta este de 180 ron.

      Fiecare participant prin introspecție apoi prin împărtășire va aduce un aport pentru grupul format de conștientizări, plânsete/ eliberări sau râsete în funcție de cât de profund se redescoperă / își dă voie.
      Bucuria și elementele surpriză sunt prezente în cadrul întâlnirii, clar în stilul meu caracteristic.
      https://www.youtube.com/watch?v=dTxNEWx0gGQ&t=41shttps://www.youtube.com/watch?v=dTxNEWx0gGQ&t=41s


      Eveniment marcă proprie organizat de :






      Terapeut :
      NICOLETA MARIA VODANOVICI
      +40766361840



      Pentru detalii suplimentare nu ezitați să mă contactați!

      *imaginile sunt preluate de pe net și stilizate.

      Comentarii

      Postări populare de pe acest blog

      Masajul bio-energo-terapeutic Fohow și beneficiile lui!

        Ce este masajul Bio-Energo-Terapeutic FOHOW? Terapia FOHOW este o combinație între principiile medicinei chinezești, a Reflexologiei Occidentale și a Tehnologiei Bio-Electricității. Din perspectiva medicinei tradiționale, meridianele corpului sunt cele care dirijează funcțiile organismului. Imbunatatirea starii de sanatate se poate realiza eficient prin echilibrarea meridianelor corpului.   Ca indicații terapeutice se recomandă în: Insomnie, nevroză, tulburări gastrointestinale, lipsă a apetitului, constipație, hemoroizi, prurit, boli reumatismale, artrită, spondiloză cervicală, dureri de spate și picioare, leziuni, leziuni ale țesuturilor moi, leziuni osoase, amețeli, anemie, hipertensiune arterială, hiperglicemie, diabet, complicații după comoție, boli ischemice, sindrom menopauzal, exces de muncă.   Cum funcționează terapia FOHOW :   Dispozitivul de Masaj  Bio-Electric FOHOW constituie o metodă de tratament sigură, non-medicamentoasă, pentru persoanele care...

      Atmosfera astrală din 11 aprilie 2017 - Luna Plină ''Roz'' în Balanță

      Bună dimineața! O nouă zi binecuvântată în Ceruri dar și pe Pământ pentru că ce este Sus este si Jos și invers! Am fost rugată sa ma uit in harta astrală a momentului de Lună Plină ce va avea loc in 11 aprilie 2017. Fac o paranteză , nu sunt astrolog dar sunt pasionată de astrologie, nodurile lunare, numerologie , calendarul mayaș și mai nou human design ( inclusiv cursuri de dezvoltare personala, șamanism, ATIH  și multe altele ) Tot ce am invatat a fost din pură pasiune apoi mi-am extins aria asupra familiei și a prietenilor care au vrut sa știe / cunoască mai multe despre ei. Am vrut sa fac cursul de astrologie  in 2007  cu Alexandru Nicolici însă nu s-a strâns o grupa suficient de mare ca să ne predea. Dar asta nu m-a oprit să nu învăț și singură, mergând la diferite cursuri, din carti dar si observand mersul astrelor in timp. Mi-am incheiat paranteza. Primul aspect pe care as pune accent este că nodul nord încă este in Fecioară ( în ...

      Viața la țară

      Buna dimineata! Azi este o zi binecuvantata in Ceruri dar si pe Pamant. Oare de ce? Azi este ziua cand m-am hotarat sa-mi creez un blog. Cu toate ca ''ma inteleg'' foarte bine cu scrisul cred ca emotia de a ''ma manifesta'' in exterior m-a tinut cumva pe loc. Despre mine, as spune ca m-am nascut in Bucuresti dar am trait primii 18 ani din viata mea la tara, intr-un mediu natural. Un spatiu care mi-a sustinut cresterea mea frumos si sanatos. Din primii ani de viata am avut ''norocul'' sa ma bucur de compania unei prietene care era mai mare decat mine cu trei luni. Impreuna am petrecut pana am finalizat liceul. Frumoase vremuri, toti copacii erau ai nostrii din gradina parintilor mei (ciresi,caisi,nuci) dar si a ei. Cea mai mare parte o petreceam afara in pom,prin gradina sau pe deal cantand si bucurandu-ne de copilaria noastra. Am avut parte si de prietenia  cu un catelus dar si cu '' cusca'' lui in primi ...