Treceți la conținutul principal

Recunoștință! Recunoștintă! Recunoștință!



Buna dimineața!

O nouă zi binecuvântată pe pământ dar și în ceruri!



De ceva timp s-a deschis o poartă mare pe frecvența recunoștinței.

Am accesat-o de mai multe ori pe parcursul timpului, dar cum totul vine și trece așa s-a întâmplat și cu acest câmp.
În aceasta perioadă magică în care suntem ( mereu pe o octavă superioară) s-a întâmplat un fenomen care m-a motivat să scriu acest articol.
Totul se repetă însă de fiecare dată pe o nouă frecvență ( energia fractalilor).
În mod natural scriu doar când sunt inspirată și vreau să transmit acea inspirație.

Trăim pe planeta emoțiilor (evoluția se face prin emoții) pentru că Mama Gaia conține  70% apa și corpul uman (locuitorii ei) la fel.

Mai mult, în această perioadă suntem în Trecena Mayașă a Apei ( Muluc) care scoate la suprafață cu mare intensitate multe din emoțiile acumulate în corp spre a fi transcense.

Ziua de astăzi ( 23 mai 2017) este extrem de șamanică deoarece este Jaguar pe tonul 6 simbolul cel mai puternic conectat cu toate sursele pământului și care susține acest proces de vindecare.
În starea de recunoștință prin propria percepție am conștientizat că emoțiile pot fi înțelese cu totul altfel.
Schimbă-ți percepția și îți schimbi viața!
Se potrivește cu contextul :)

Întrebarea mea in general asupra multor aspecte ale vieții era: de ce?
De când practic aceasta stare a recunoștinței întrebarea prinde alt contur și atitudinea este cu mult mai diferită.

Dacă ne gândim un pic asupra vieții ne dam seama ca am venit aici să experimentăm tot felul de emoții și prin ele să evoluăm către un alt nivel superior față de tot ceea ce am trăit până în acest moment.
Ca atare, când avem diverse întâmplări ale vieții în care experimentăm tristețea, dezamăgirea, frica, debusolarea și multe alte stări când le trăiești din starea de recunoștință totul se manifesta natural.

Exemple simple de la un comentariu negativ, a merge la o întâlnire și persoana cu care urma sa te vezi nu ajunge, etc m-au motivat sa-mi dau seama următoarele aspecte:
Înainte ma enervam (cum sunt o persoana cu mult foc în structura) însă acum nervii s-au calmat, a apărut starea de centrare ( o liniște profunda care nu se poate explica în cuvinte) și gândul că  înțeleg emoția ( nu ma mai sperie).
Daca acea persoana venea nu mai trăiam această emoție ( care era  necesar să o transcend ) și din câmpul recunoștinței am simțit bucurie în loc de tristețe.
Ceva de genul: Această emoție nu o cunoșteam! Acum o cunosc!!
Sunt recunoscătoare profund acestei situații create, așa am simțit emoția ei și am integrat-o în interiorul meu.

În fiecare dimineață aduc recunoștință vieții, mamei pământ, mie, corpului meu, celulelor din corp, familiei mele.
După fiecare situație neplăcută aduc recunoștință acelei emoții că există și așa o înțeleg și integrez în corpul meu.

Observ sincronicitățile din viața mea mai ușor prin secvențele numerice, prin ceea ce Cer Divinului, prin oamenii, situații și evenimente.

Cere și ți se va da!

Metode sunt foarte multe, de a trai, în câmpul recunoștinței iar pentru fiecare om modalitatea de aplicare este unică.

Contextul în care suntem acum cu atâta acces la cunoaștere, susținere energetică din planurile superioare dar si susținerea care o avem în planul fizic al Mamei Pământ ne permite sa aducem în noi mult mai ușor vindecarea, ne permite sa devenim desăvârșiți și într-un final Co-creatori!!

Viața este formată dintr-un un lung sir de sincronicități!
Și toți formăm un puzzle în acest joc.
Valul nu ''prinde'' oceanul, este una cu el!!

În Călătorie constă  farmecul nu în destinația finală.
Pentru că la un moment dat, acum sau peste 10 vieți, tot în acel punct ajungem:  Destinația Finală.
Mai bine  să ne bucuram de călătorie, să trăim prin puterea Lui EU SUNT și să fim una cu VALUL, una cu CREAȚIA.

O nouă zi,


o nouă binecuvântare!

Toate bune!!









Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Viața la țară

Buna dimineata! Azi este o zi binecuvantata in Ceruri dar si pe Pamant. Oare de ce? Azi este ziua cand m-am hotarat sa-mi creez un blog. Cu toate ca ''ma inteleg'' foarte bine cu scrisul cred ca emotia de a ''ma manifesta'' in exterior m-a tinut cumva pe loc. Despre mine, as spune ca m-am nascut in Bucuresti dar am trait primii 18 ani din viata mea la tara, intr-un mediu natural. Un spatiu care mi-a sustinut cresterea mea frumos si sanatos. Din primii ani de viata am avut ''norocul'' sa ma bucur de compania unei prietene care era mai mare decat mine cu trei luni. Impreuna am petrecut pana am finalizat liceul. Frumoase vremuri, toti copacii erau ai nostrii din gradina parintilor mei (ciresi,caisi,nuci) dar si a ei. Cea mai mare parte o petreceam afara in pom,prin gradina sau pe deal cantand si bucurandu-ne de copilaria noastra. Am avut parte si de prietenia  cu un catelus dar si cu '' cusca'' lui in primi ...

Conexiunea cu Tatăl Creator

Bună dimineața! O nouă zi binecuvântată în Ceruri și pe Pământ! Mi-am pus de foarte multe ori întrebarea cât de importantă este legătura cu părinții biologici? Ce impact  are asupra noastră pe parcursul vieții? Și în ce măsură afectează conexiunea noastră cu Divinul? Am avut onoarea prin intermediul  lui Ioan Nistor si al Olimpiei Mioara Mireștean să cunosc din perspectiva  Human Design-ului și a șamanismului care este lecția cu tatăl meu și ce aspecte am integrat în mine. Așa am conștientizat cât de importantă este legătura cu părinții care ne-au născut ( datorită lor suntem aici pe Pământ) și dincolo de acest aspect m-am întrebat: Dacă legătura cu ei este defectuoasă, aproape inexistentă, nu îi recunoaștem, onoram, acceptăm oare legătura cu Divinul nu este la fel?! Pentru că dacă conexiunea cu tatăl biologic este greoaie, conexiunea cu tatăl Creator cum este? Dacă nu suntem împăcați cu tatăl sau cu mama, oare cu Sursa d...

Atmosfera astrală din 11 aprilie 2017 - Luna Plină ''Roz'' în Balanță

Bună dimineața! O nouă zi binecuvântată în Ceruri dar și pe Pământ pentru că ce este Sus este si Jos și invers! Am fost rugată sa ma uit in harta astrală a momentului de Lună Plină ce va avea loc in 11 aprilie 2017. Fac o paranteză , nu sunt astrolog dar sunt pasionată de astrologie, nodurile lunare, numerologie , calendarul mayaș și mai nou human design ( inclusiv cursuri de dezvoltare personala, șamanism, ATIH  și multe altele ) Tot ce am invatat a fost din pură pasiune apoi mi-am extins aria asupra familiei și a prietenilor care au vrut sa știe / cunoască mai multe despre ei. Am vrut sa fac cursul de astrologie  in 2007  cu Alexandru Nicolici însă nu s-a strâns o grupa suficient de mare ca să ne predea. Dar asta nu m-a oprit să nu învăț și singură, mergând la diferite cursuri, din carti dar si observand mersul astrelor in timp. Mi-am incheiat paranteza. Primul aspect pe care as pune accent este că nodul nord încă este in Fecioară ( în ...