Treceți la conținutul principal

Vindecarea și Relatia cu Noi Înșine

Bună dimineața!

O nouă zi binecuvântată în Ceruri dar și pe Pământ!

Nevoia de introspecție se simte deja.

Aș vrea sa pun accent pe relația cu noi înșine dar și cu cei dragi nouă care ne apasă pe butoane ( sau mai spiritual spus - cei cu care avem o relație karmică ).

Așa conștientizăm că avem ceva de rezolvat. Și cum ceilalți din jurul nostru reflectă stările noastre interioare de aici deducem simplu ca de fapt noi emitem acel ceva care ne deranjează.

Cum mă împac cu mine însumi?

Este o întrebare care necesită atenția noastră pe termen îndelungat și primul pas este să devenim observatori.

Partea de a ne cunoaște spiritual cred ca fiecare o accesează în diverse moduri. De la  accesarea harții natale, aflarea Dharmei  ( nodul nord), numerologie, șamanism, yoga , Qigong  etc.
Sunt foarte multe ramuri Și metode de cunoaștere și fiecare alege în funcție de rezonanța proprie (amestecul de gânduri/sentimente/emoții ).

Sâmbătă, la țară, conectându-mă cu Mama Pământ dar și cu locul de origine am primit o viziune foarte clara.

Dacă am o relație de vindecat ( cred ca fiecare avem, fie cu mama, tata, partenerul, copilul, șeful, ș. a. m. d ) să ne conectam în primul rând cu Pământul și cu Cerul si apoi sa vizualizăm cum pe legătura dintre ''noi'' (prin cordonul eteric) circulă o lumina vie.

Pur și simplu lumina vine prin creștetul capului și prin inimă se conectează cu inima persoanei și se creează o legătură fluida în mișcare care deblochează tot ce este stagnant iar Mama Pământ preia ceea ce nu ne mai este de folos.

Așa putem proceda si cu noi. Vizualizăm (dar nu uitam să și respirăm) cum energia se mișcă si eliberează fiecare celula din corpul nostru de toxicitate, de gândurile nocive.

Acest exercițiu este minunat. Și l-am făcut doar o data.  
L-am testat iar azi am primit și reacție din partea partenerului de viață, fără ca el să știe de conexiunea creată în scopul vindecării noastre la nivelul cel mai profund.
Vindecarea se produce instantaneu însă totul depinde de noi ( dacă vrem cu adevărat ).

Simplu si eficient.

Și ca sa aducem și bucurie în casa sufletului propun mângâierea sau la nevoie sa batem cu pumnul energic în pieptul nostru pentru a pune in mișcare BUCURIA, rostind :

Eu sunt bucurie! Eu sunt veselie! 

Așa că,

Nu uitați să vă bucurați de viață!





Nicoleta Maria





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Viața la țară

Buna dimineata! Azi este o zi binecuvantata in Ceruri dar si pe Pamant. Oare de ce? Azi este ziua cand m-am hotarat sa-mi creez un blog. Cu toate ca ''ma inteleg'' foarte bine cu scrisul cred ca emotia de a ''ma manifesta'' in exterior m-a tinut cumva pe loc. Despre mine, as spune ca m-am nascut in Bucuresti dar am trait primii 18 ani din viata mea la tara, intr-un mediu natural. Un spatiu care mi-a sustinut cresterea mea frumos si sanatos. Din primii ani de viata am avut ''norocul'' sa ma bucur de compania unei prietene care era mai mare decat mine cu trei luni. Impreuna am petrecut pana am finalizat liceul. Frumoase vremuri, toti copacii erau ai nostrii din gradina parintilor mei (ciresi,caisi,nuci) dar si a ei. Cea mai mare parte o petreceam afara in pom,prin gradina sau pe deal cantand si bucurandu-ne de copilaria noastra. Am avut parte si de prietenia  cu un catelus dar si cu '' cusca'' lui in primi ...

Conexiunea cu Tatăl Creator

Bună dimineața! O nouă zi binecuvântată în Ceruri și pe Pământ! Mi-am pus de foarte multe ori întrebarea cât de importantă este legătura cu părinții biologici? Ce impact  are asupra noastră pe parcursul vieții? Și în ce măsură afectează conexiunea noastră cu Divinul? Am avut onoarea prin intermediul  lui Ioan Nistor si al Olimpiei Mioara Mireștean să cunosc din perspectiva  Human Design-ului și a șamanismului care este lecția cu tatăl meu și ce aspecte am integrat în mine. Așa am conștientizat cât de importantă este legătura cu părinții care ne-au născut ( datorită lor suntem aici pe Pământ) și dincolo de acest aspect m-am întrebat: Dacă legătura cu ei este defectuoasă, aproape inexistentă, nu îi recunoaștem, onoram, acceptăm oare legătura cu Divinul nu este la fel?! Pentru că dacă conexiunea cu tatăl biologic este greoaie, conexiunea cu tatăl Creator cum este? Dacă nu suntem împăcați cu tatăl sau cu mama, oare cu Sursa d...

Atmosfera astrală din 11 aprilie 2017 - Luna Plină ''Roz'' în Balanță

Bună dimineața! O nouă zi binecuvântată în Ceruri dar și pe Pământ pentru că ce este Sus este si Jos și invers! Am fost rugată sa ma uit in harta astrală a momentului de Lună Plină ce va avea loc in 11 aprilie 2017. Fac o paranteză , nu sunt astrolog dar sunt pasionată de astrologie, nodurile lunare, numerologie , calendarul mayaș și mai nou human design ( inclusiv cursuri de dezvoltare personala, șamanism, ATIH  și multe altele ) Tot ce am invatat a fost din pură pasiune apoi mi-am extins aria asupra familiei și a prietenilor care au vrut sa știe / cunoască mai multe despre ei. Am vrut sa fac cursul de astrologie  in 2007  cu Alexandru Nicolici însă nu s-a strâns o grupa suficient de mare ca să ne predea. Dar asta nu m-a oprit să nu învăț și singură, mergând la diferite cursuri, din carti dar si observand mersul astrelor in timp. Mi-am incheiat paranteza. Primul aspect pe care as pune accent este că nodul nord încă este in Fecioară ( în ...